Kit goblen – Vază cu floarea soarelui
În acest articol vă prezentăm un nou kit goblen marca Set Goblen România, numele acestuia este Vază cu Floarea Soarelui și poate fi găsit în secțiunea de Flori a website-ului nostru.
O legendă populară românească spune că Ștefan-Vodă avea o fată mută, dar foarte frumoasă. Acesta s-a sfătuit cu toți vracii și cărturarii vremii, dar tot nu a găsit leacul muțeniei fetei.
Într-o zi de vară, veni la voievod o babă ce-l povățui pe domn să-l cheme pe Soare la masă, să-l cinstească după rânduielile vremii, iar după ospăț să trimită fata la el și să-i cerșească un sărut, astfel numaidecât odrasla dragă are să prindă grai.
Ștefan-Vodă, îmbucurat, pregătește mare ospăț, însă Piază-Rea află de planul voievodului și pentru a-i încurca dezlegarea, a pornit spre răcorile întunecoase dinspre Lună-răsare și o găsește pe stăpâna nopții plângându-se de necredința Soarelui. Ea se văita că nu pricepe de ce Soarele fuge de dânsa și o lasă să alerge ca o bezmetică în urma sa.
Piază-Rea prinde nădejde și cu întorsături meșteșugite de vorbă, a reușit să o convingă pe Lună că Soarele o iubea pe fiica voievodului.
Citeste si: ------------
În noaptea ospățului, Doamna Nopții s-a dosit după sprânceana codrilor vecini, pândind să-și vadă dușmanca pentru a o zdrobi.
Soarele, un făt-frumos cu plete de lumină, chefuia cu Vodă și cu toată curtea. Când la sfârșitul ospățului, fiica voievodului căzu în genunchi cerându-i Soarelui un sărut, Luna furioasă, pătrunde pe fereastra palatului, a căzut peste fața fetei și cu o ploaie de blestem i-a topit chipul în floare galbena.
Bătrânul voievod, cu fața îndurerată, le explică Lunii și Soarelui totul, Soarele întărâtat, își gonește nevasta, departe în valurile norilor, apoi ia copila și o sădește în grădina sa, printre celelalte podoabe, ca s-o aibă îndeaproape spre mângâiere. De atunci, floarea-soarelui, cu fața ei galbenă și înfiorată de durere, își întoarce întotdeauna chipul întristat, înspre strălucirea Soarelui, cerșindu-și sărutarea mântuitoare.
Citeste si: ------------
În momentul finalizării, goblenul va avea 41 centimetri lățime și 29 centimetri înălțime, iar la realizarea lui se folosesc 46 de nuanțe din paleta de culori Coats-Puppets.
Puteți găsi acest kit căutând pe website-ul nostru după codul 148 sau accesând următoarea legătură: Kit Goblen – Vază cu Floarea Soarelui.
Dacă aveți nelămuriri sau doriți informații suplimentare în legătură cu seturile realizate de noi, vă rugăm să ne contactați folosind adresa de mail sau apelând numerele de telefon afișate pe Set Goblen România.
Citește și: